În
Dialectica eului și inconștientului Jung descrie procesul de confruntare a eului cu inconștientul sau mai precis cu conținuturile inconștientului, cu imaginile arhetipale. Dintre acestea el citează cîteva, universale:
Umbra, Anima/Animus, Bătrînul înțelept și Personalitatea Mana. Dar ce este arhetipul? Un dat ereditar care modelează și transformă conștiința individului. Un dat care se definește mai degrabă
printr-o tendință decît prin conținuturi specifice, imagini etc. moștenite. O matrice care influențează conduita umană atît în planul ideilor cît și în cel al moralei, eticii, conduitei în general. Jung vorbește despre arhetip (la
început numit imagine primordială) ca despre acele patterns of behaviour (trăsături comportamentale înnăscute) ale biologilor. Deci, tendințe înnăscute care modelează conduita umană.
"Noțiunea de arhetip - scrie
Jung - derivă din observația repetată adeseori că miturile și poveștile literaturii universale conțin teme bine definite care reapar pretutindeni și întotdeauna. Întîlnim aceleași teme în fanteziile, visele, ideile delirante și
iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre." Aceste imagini tematice sînt reprezentări ale arhetipurilor, au la bază un arhetip. Ele ne impresionează, ne influențează și ne fascinează.
Arhetipurile nu au un
conținut determinat "decît din momentul în care devin conștiente, adică alimentate cu materialul experienței conștiente... Arhetipul este vid, el este un element pur formal, nimic altceva decît o posibilitate de preformare,
tendință de reprezentare dată a priori".
Arhetipurile corespund instinctelor care, și ele, nu pot fi recunoscute ca atare decît din momentul în care se manifestă în intenție sau act.
În fine, arhetipul este psihoid
pentru că el nu este accesibil direct conștiinței (minții conștiente), ci este transcendental.
Resurse online:
Poți studia mai departe teoria arhetipurilor la Jung urmărind bibliografia următoare:
=> Despre arhetipuri în vise găsești mai multe detalii în compilația Analiza viselor
(Carl Jung). Cartea a fost publicată de AROPA, se află deja la ediția a II-a, actualmente în format PDF (e-book). Mai multe detalii