Jung şi Freud*

În paralel cu această primă experienţă a bolilor, Jung se familiarizează totuşi cu maladiile numai în contactul cu maeştrii: Bleuler, care nu era străin de decizia sa de a veni la Burgholzli, Pierre Janet, a cărui teorie fiziologică l-a impresionat profund în timpul semestrului din iarna 1902-1903 petrecut la Salpetriere şi, în fine, Freud.

Freud (primul din stînga) şi Jung (centru) la un congres de psihanaliză

Încă în 1900 Jung trebuia să facă, la cererea lui Bleuler, un referat privind Ştiinţa viselor a maestrului vienez [Freud n.n.]. El a descoperit în 1903 concordanţa tezelor lui Freud cu propriile sale rezultate asupra asociaţiilor de idei. Dar a trebuit să aştepte pînă în 1907 pentru a-l întîlni personal pe Freud. 13 ore de conversaţie aprinsă i-au dovedit lui Jung că avea dreptate să susţină la congresul din Munchen (1906): "Dacă ce spune Freud este adevărat, atunci eu sînt de partea lui. Nu dau doi bani pe o carieră în care adevărul este ucis şi cercetarea mutilată".

Din acest moment, Jung va milita pretutindeni: în 1908, alături de Freud şi Adler, la congresul de la Salzburg. În 1909, ca redactor-şef al Jurnalului de psihanaliză şi psihopatologie condus de Bleuler şi Freud. În acelaşi an, în călătoria din Statele Unite, la universitatea Clark, unde a fost numit doctor honoris causa împreună cu Freud. În 1911, în calitate de cofondator şi prim-preşedinte al Societăţii internaţionale de psihanaliză.

Freud a fost ulterior decepţionat de cel pe care îl alesese ca moştenitor al său direct. Se pare că Jung a fost cel dintîi decepţionat, în timpul întrevederilor cu "tatăl său adoptiv" la Viena, în 1909 şi 1910. La un moment dat Freud ar fi afirmat că teoria sexuală este "un bastion de apărat împotriva ocultismului", prin care înţelegea filozofia, religia şi parapsihologia născândă. Jung a mai fost surprins de sincopele lui Freud survenite după prima lor controversă.

Controversele au fost incitate şi parţial compensate de înţelegerea pe care Jung a găsit-o la Theodore Flournoy (foarte influenţat de pragmatismul lui James) şi de deschiderea intelectuală pe care a crezut că o găseşte la Creuzer, lecturînd "Simbolismul şi mitologia popoarelor" (1909-1910). Sub influenţa acestor noi maeştri, el va scrie din 1912 Metamorfozele şi simbolurile libidoului.

Conţinutul acestei lucrări nu mai corespunde cercetărilor "strălucitului succesor" pe care le publicase în Studii diagnostice asupra asociaţiilor (1903), Psihologia demenţei precoce (1907) sau Conţinutul psihozelor (1908).

Capitolul asupra incestului nu ar fi putut declanşa, totuşi, un "conflict între şcoli" dacă nu s-ar fi grefat pe un "conflict de personalităţi". Despărţirea de Freud, consumată la Congresul de la Munchen din 1913, va fi funcţie de noua orientare a lui Jung: el nu mai ştie încotro îl conduc fantasmele care îl asaltează în acea perioadă. Mai departe, Jung abandonează şi cursurile de la facultatea de medicină. Familia şi pacienţii privaţi vor fi de acum înainte singura legătură cu această lume exterioară, în dizarmonie completă cu lumea sa interioară, ajuns în pragul ameninţării psihozei.

Jung are acum 38 de ani şi se confruntă cu psihoza sa timp de cinci ani, căutînd remediul în chiar răul însuşi.

------
*Extras din articolul C.G. Jung - O Viaţă exemplară, de Bernard Thomas Gennari,  publicat în revista de psihanaliză OMEN, nr. 10/2002, dedicat exclusiv lui  Jung. Mai multe detalii despre revistă aici...

^ top